Nu-mi fac speranţe , urăsc să cred că totul o să fie bine când deja ştiu când n-o să fie.
Cred că muzica „bună” poate vindeca rănile sufletului. Cred că dragostea te udice încetul cu încetul...
Cred că lumea de azi , în mare parte , este superficială.
În majoritatea timpului , sunt pesimistă. Dar foarte rar , am momentele mele când cred în chestii bune şi nu dramatizez..
să văd cum TOŢI ignoră, lovesc cu piciorul şi calcă, ucid cu cruzime sentimentele altora. Dar nu am ce să fac. Trec mai departe, îi ocolesc pe acei nenorociţi şi zâmbesc cu amar. Mă gândesc că măcar eu nu sunt ca ei, eu nu-i fac pe ceilalţi să plângă sau să sufere.
Oricum...
....să mă prefac că între mine şi mom totul este OK. Nu de deloc aşa. Şi ştiţi ceva? Sunt cea mai bună prefăcută când vine vorba să-i spui tatălui că maică`te este o persoană simpatică şi că nu vă mai certaţi. Ha!
Ştii ceva ? E greu. E al naibii de greu să trăiesc singură, să trec strada fără cineva lângă mine, să mă prefac că zâmbesc când de fapt, tot ce-mi doresc e să plâng şi să zbier, să lovesc, să fac urât într-un moment în care viaţa mă ia drept un nimic care poate să dispară aşa, simplu, cum a şi apărut pe lume, fără ca cineva să-mi ducă lipsa. Sunt sigură, de fapt, că nu există cineva care să zică..„îmi e dor de ea” .
Şi cine este această EA? şi ce înseamnă să-ţi fie dor? Ştii tu, cel ce pronunţi cuvinte fără a le înţelege, cum e să-ţi fie dor cu adevărat? Cum e să simţi că mori pe dinăuntru? Cum e să ai impresia că ţi se sparge inima în cioburi şi să te doară cumplit , să vrei tu cu o nebunie arzătoare să mori doar pentru a înceta toate acele chinuri plăcute - da, plăcute. căci e frumos, e bine să-ţi fie dor aşa de cineva -
Nu, tu nu mai ştii nimic. Nu o cunoşti pe ea. Nu mă cunoşti pe mine, aceea ea pierdută printre oamenii, nu mai ştii cine sunt şi este adevărat, că şi tu ai devenit acel cineva „cunoscut” , dar pe care în prezentul oribil, nu-l pot recunoaşte.
Îmi pare rău că încă simt ceva pentru tine. Îmi cer iertare că sunt naivă, că încă-ţi accept scuzele şi apoi tot eu, fraiera blândă şi sensibilă, sufăr.
Dar în acelaşi timp, îţi mulţumesc că m-ai trezit din vis. M-ai făcut să-mi dau seama că eu sunt singură, că eu nu am pe nimeni şi că nimeni nu mă va cauta că să fi a lui.
Nici măcar nu ştiu ce să scriu şi de ce am făcut blogul acesta..... Ba da, am o vagă idee. Fiindcă R. vrea să mă urmărească şi fiindcă am nevoie de un jurnal deschis, de un loc unde să-mi spun părerile şi să aprob sau să jignesc liniştită lumea, fără ca unii să afle. ^^
Anyway. Eu sunt Laura - Lulu - Autumn. După cum uşor aţi descoperit, sunt o admiratoare a frumosului anotimp de mai înainite. Şi dacă vreţi să aflaţi mai multe, puteţi lua ID-ul sau puteţi citi la Despre mine.
