Nebunia toamnei
tot ce-ai iubit a fost durere... şi-ntrebare... fără răspuns
Publicat de Autumn. , vineri, 2 decembrie 2011 07:33
Când cel pe care îl iubeşti se uită cu dragoste la altcineva, iar tu ştii şi accepţi asta, în ce grad de decădere sufletească ai ajuns? Nu mai poţi să te întrebi ce virtuţi îţi lipsesc şi o întregesc pe ea, iubirea nu se cuantifică astfel.
Dac-ai avea puterea să te întorci în timp, ai schimba mersul lucrurilor? Sau ai lăsa fiecare iubire ce ţi s-a întâmplat, fiecare prietenie ce te-a schimbat, să rămână exact la locul şi la timpul lor, fiindcă fără ele nu te-ai metamorfozat, nu ţi-ar fi crescut sufletul de bucurie, privirea de lacrimi şi fiinţa de întreagă de înţelepciune?
Cum să reacţionezi când nu ţi se prăbuşeşte lumea, ci tu singură, cu bună ştiinţă, o faci să se prăbuşească?
Când e momentul propice să-ţi iei inima în pumni, să o strângi tare şi apoi să o rupi în bucăţi? Sau nu e nevoie de aşa ceva vreodată în viaţa mea?
Sub ce povară ţi se apleacă umerii atunci când cad frunzele peste tine? Ce cade, de fapt, din înaltul cerului? Dragostea ta fără rost şi fără viitor?
Unde să alergi atunci când ştii exact unde-ai vrea să te găseşti, dar e imposibil să mai fii ţinută în acele braţe?
Cu ce tărie de caracter să te aduni şi să mergi mai departe cu zâmbetul pe buze şi lumina veselă în priviri atunci când nu ai putere suficientă ca să rupi o coală de hârtie?
Cum să te bucuri de toamnă atunci când te doare şi simplul fapt de-a respira, iar frunzele pe care le calci hotărâtă doar ca să le auzi foşnetul sunt parcă fâşii de tafta sufletească lepădată în năpârlirea ta autumnală?
Unde să te ascunzi când totul în jur e bătut de vânt, iar basca ţi-e înălţată undeva între nădejdile tale şi decepţia în care te scalzi cu bună-ştiinţă?
De ce să doară o trăire amplificată a unei legi dumnezeieşti? De ce să te facă iubirea să scrâşneşti din dinţi, să îţi muşti buzele până la sânge şi să îţi strângi gândurile între palme doar ca să nu plângi?
De ce să trebuiască să plec când eu vreau, de fapt, să rămân pentru veşnicie aici? De ce razele de soare te îngheaţă în loc să te lumineze? De ce nu uit când vreau şi când pot, ci mă agăţ, ca o nebună, de un cuvânt legănat de-o toamnă nouă, şi totuşi, veche? De ce nu râd când îmi vine să plâng?
Cum să te iubesc?
-- Mulţumesc.
Posted in
gânduri,
sentimente?
|
4
comentarii
